un vânt codan de primăvară îmi răsfoia în mână cartea
nici nu puteam citi cu graba ideilor cerșindu-și partea

tăceam înspăimântat strivit sub buze atârnând a piatră
și auzeam în gură dinții cum limba nemurită latră

atunci eu te-am zărit cum treci fără de umbră în vitrină
și-n hanul teilor lipscaniul subit s-a-mbujorat a vină

trăgeau obloanele în grabă puneau zăvorul anticarii
în lemnul stâlpilor din cer se înstelau a trudă carii

astfel țin minte felinarul cu raze arse orb și trist
mi se făcuse parcă sete să mă îmbăt fiindcă exist