gustul searbăd al nădușelii
se simte până dincolo de dealuri;
acolo,
soarele se schimbă la față
oglindindu-și frumusetea printre seceri sticloase de ape.

copile lovesc cu bâta crengile încărcate de rod:
mere-
în care zeii stau la masă,
așteptând să se aleagă frumusețea,
înfașă cu ascuțite fluiere de lumină sânii fragezi.

focurile roșiatice de pe miriște,
își retrag limbile clevetitoare în văgăuna inelată a ghiocului.

din albăstrimile de hău ale tristeții,
gheare de arătură
străbat
marea de pace…de liniște…

măsurând cu privirea milostenia câmpului,
țăranul de ieri,
țăranul de astăzi- pe scara Cerului,
se roagă
să nu-i fie dușman pământul.