noaptea se stinge între noi punând zăbrele luminii
trăim și murim din interior spre lume
ne înșirăm gândurile scriind pe lespezi de piatră
ne lovim aripile în zborul înfometat de elan
născută-n cumpănă respir puternic galbenul grânelor divizibile în doi
nici un sărut nu poate topi orizontul să mi te simt aproape
încearcă să furi clipele chiar dacă suntem doi străini
timpul își oprește ticăitul în strângerea unui suspin
privirile te aleargă ucigând amintirile
în a douăzecișișasea zi a lui cuptor

gândeam că dacă voi scrie câte o maximă pe zi nu voi reuși să îmbătrânesc niciodată...unii oameni văd bine numai aproape: ei trăiesc doar pentru prezent. alții văd bine departe, dincolo de ziua de azi. mă dor ochii de nezăpadă și în inimă îmi simt strămoșii ucigându-mi speranța de a avea un înger în brațe.

prieten de beție ți-aș fi sau rimă veche într-o poezie
sau de ce nu un spirit prăfuit născut din prelungirea unui punct
mimând primul scâncet pe acorduri de vioară
îmi vei strânge la piept mâinile acestea încercănate de vreme
îngenunchind cuvintele ca într-un ritual de despărțire

în colțurile inimii se vor îngrămâdi aromele de mai
poate și decembrie plin de țurturi își va lăsa lacrimile
strivite sub tălpile unui iulie necruțător

v iața este ca și înghețata. bucură-te de ea până nu se topește. atâta timp cât mai reziști încă puțin, nu vei fi niciodată învins. în viață întâlnești câteva persoane care au rolul de a te iubi... întâlnești câteva persoane pe care le vei iubi și întâlnești câteva persoane care îți vor fi alături orice ai face, oricând și oricum...

la icoana vieții vom depune ghirlandele edenului de la Giverny
ne vom uni mâinile sub sărutul degetelor
si… ne vom aminti de primul zbor


pe foaia aceasta născută din sămânță au fost copaci ce-au retrăit săruturi
pe foaia aceasta îți aștern inima ca atunci când vom crește să ne întâlnim