femeia pe care o iubesc este mereu de gardă într-un spital nimeni nu întreabă dacă duminica mea are șal are îmbrățișare cumva cuie ori flori puse de curând la uscat în pământul ce răsare pământ neumblat

dincolo de coate atunci când frigul sosește în tura de noapte asistentele dau telefoane de pe fix din spital bărbaților niciodată mătușilor verișoarelor primare de curând din pământ altul răsare duminica nopții-n picioare

dimineața oamenii sunt normali primesc la pachet cașcaval dacă iubita mea ar deveni un pachet dacă Domnul s-ar arăta sigur cămașa asta a mea ar fi călcată niciodată la mâneci pământul trage la dungă cuvântul să pleci

vinuri scumpe putregaiul unei roți ce învârte-napoi soarele oasele toate strigând numai pe tine de mână ținând restul e o șoaptă amară pământul ca o icoană scoate sfinții din ramă ioană apa aceasta fântânii umblă-nsetând câinii mâinii

Doamne iar te pun în instanță iar fug și ascund lacrima-n două-n cuvânt frigul se-aprinde din nou în pământ vin apele mari sosește călare un altul același rotitor mâinilor toate o altă distanță din moarte