E întuneric în camera dendritică pe care
O simt din ce în ce mai strâmtă
Sunt singur pentru moment…
Aud pași ritmați, în interiorul meu
Nu știu de unde vin și unde se duc,
Dar îmi dau seama că se apropie.
Acum aleargă chiar pe timpanele mele,
Sistolic si diastolic…,
Din ce în ce mai repede
Mă simt încolțit
Și mi se taie respirația de …
Deocamdată nu știu de ce
Și nu mă pot gândi la asta acum
De fapt nu mă pot gândi la nimic
Sunt paralizat.
O voce slabă îmi spune că
Trebuie să-mi dau seama că nu sunt singur
Suntem 4: eu, bănuiala mea, frica mea și vocea Străină

Deși nu mai sunt singur, observ că unul dintre noi crește pe seama celorlalti.

În căldura luminii nu ne-am fi putut cunoaște!