De ziua ta, am plâns.
Am plâns în suflet și în gând
Și prin cuvânt.
Sunt lacrimi reci,
la fel ca ploaia mărunta de toamnă
care-mi înspăimântă visele.
Lacrimi amare,
la fel ca amintirea lăsată
de o furtună neagră.
Sunt lacrimi dulci,
la fel ca fantezia nopții, care
pătrunde prin ferestre.
Lacrimi calde,
ca sărutul ștrengar
furat de un copil.

Sunt lacrimi dulci sau amare?
Nici nu știu și nici nu-mi pasă.

De ziua ta, am râs.
Am râs în inimă,
pentr-o idee și prin iubire.
Am râs, alături de păsări rănite
de dor, înălțându-se zadarnic în abis.
Am zâmbit trist speranței răvășite
de vântul rece al iernii.
Am râs de fericire, dulce plăcere
a iubirii nebune.
Am râs căutând bucuria
unui răsărit de soare.

Sunt râsete vesele sau triste?
Nici nu știu și nici nu-mi pasă.

De ziua ta am plâns.
Am plâns cu lacrimi dulci – amare.
De ziua ta am râs.
Am zâmbit tristeții – fericite.
De ziua ta mi-aș fi dorit
să fiu cu tine.
Tu – nu știu ce ți-ai fi dorit.
Dar eu am plâns
și am râs.