Valeriu scrie. Mi-a trimis și mie câteva poezii recent scrise. Nu le pot posta în pagina lui, dar știu ca vreți să le citiți.

Puteți lăsa comentariile voastre aici. I le voi trimite autorului.

Mulțumesc de înțelegere!


„bilete de dragoste”

scriu ca pentru prima oară
fiecare pornire poetică, șirurile de cuvinte
ce-mi trădează emoțiile de parcă
aș scrie iubitei
bilete de dragoste
*
scriu ca pentru ultima oară
fiecare literă crește exagerat, îmi saltă dreapta
prea sus
mă ridică… sunt cât o virgulă
ce nu-și găsește locul



„propoziții… neterminate”

monotonii
inutile și pline ochi de vină –
imit măsurarea încordării, imit alergătorul…
*
înăuntru soare și afară, albește os
cărat de vânturi iuți la suprafață
*
domesticesc spaime ori scap
dând cu viața de pământ precum
cu o căciulă veche, roasă
*
‘tui mama ei de roată – zicea tata
scuipând cu năduf spre apus
în vreme ce rămâneam
fixat pe secvența cu osul…
hei, nu mai vreau nimic, iubito
mi-e prea –
ai înțeles?!
*
incoerența, firimiturile acestea din propoziții
întregi odinioară
nebunia
îmi adună pulsul în spirală
vreau – brusc vreau
ceva
tunetul de start, pistolul: puff…
spre ne-dor
… reîncepeți citirea de la capăt!



„și cine”

în mine sunt zidite mori de vânt
mori grele
piatră pe piatră și aripi mari cât
dublul brațelor întinse
intră docile grăunțe așteptările
intră aspirații colțuroase, ascuțite
intră zbaterea trăită abia cu o secundă
*
moraru-i ațipit ori vremea-i prelinsă
în lehamite consacrată nici măcar
de umbra-i în flăcări i-ar păsa
*
nu-i
cine să strice făina…
*
nu-mi rămâne decât
să mă vând
vai, Cerule, voi recita o poezie nouă
pentru tine
plătește-mă
plouă-mă din norul anume
mi-e creștetul ca pământul crăpat
*
morile-mi macină singure – a pustiu
cine să le ceară cât
și în ce să strângă făinile amare
și cele din care
s-ar putea coace pâine morții?!



„copt”

nu este la îndemână
să-mi lepăd pielea, să-mi spăl oasele-n lumină
ca o cangrenă-i întregul trup
va trebui redesenat fiecare țesut
refăcut
vicii și virtuți centrifugate împreună
îmi cară sângele,
gândurile
palidă lucind rugăciunea-i subțire, plăpândă, ce mă fac
ce mă fac
nu-mi stoarce vrerea vectori preciși
haotic pașii la stânga, pașii la dreapta, înainte
și – mai ales – înapoi, privirea-n pământ să nu
mă împiedic iată cercul copt
nu-mi este la îndemână deși știu
în jur plutesc violet-auriu particule
abia așteaptă să-mi reclădească trupul
pe măsura fără măsură a iubirii…

Valeriu Dandeș Ganea