Mi-aș dori să fiu o coardă de ghitară, maț de porc
Subțiat până la starea de arpegiu siluit,
Să îți zugrăvesc uimirea din care o să mă-ntorc
Cu o frunză de mesteacăn pe rever, nemiruit

De-o ferigă fără lacrimi, de-o cucută frântă-n loc.
Tu mai știi la ce ne cântă ăla mort cu nume viu –
Dimineața (iarăși!?*) plânge cu aramă pe mijloc,
Tare ți-aș mai lua mijlocul la scrâșnit, acum, când scriu

Mi-aș dori să știu utrenii, mi-aș dori să pierd din nou,
Ce mai rămășaguri, curvo, ce mai surle, ce mai nai,
Toate se întorc, șopârle, broderie pe cavou
Ochii mei sunt tot mai stranii, fire verzi de evantai


[*: Dimineața (care dracu’ mi-ai pus votcă în cafea?)
Nu mai știu nici cum mă cheamă, iar mă doare spatele,
Ca întotdeauna, veacul mi-a prins un cercel, de rea
Nici urechea nu-l mai È›ine, sora e sau fratele?شقعىؤش-م فع]