cuvintele se rescriu târzii
întunecate
pe pielea aspră a tălpilor cu dor de pământ

tatuaje pe timp
oamenii
se nasc și mor cu palmele scrijelite

cui îi pasă că trupul se rescrie mereu
că lumea este de fapt o carte
și fiecare om o pagină ce poate fi ștearsă

un condei imens stă înfipt în bucla de timp
din el picură neîncetat povestea

cuvintele se așează cuminți ca răsadurile de flori în gradina primei femei
ea însăși ștearsă și rescrisă prin trupul meu