e vorba de forță, fiecare eșec are harta lui
un alt om jupuit pe oasele tale dă o imagine exactă
a drumurilor parcurse cu furie, iar acum, când
nu mai am multe de spus, nimic de suportat în frivolitatea
mișcărilor vopsite pe corp
văd mai clar, dispare chinul protector

am savana aproape, un desiș de remușcări
îndes tortura în gât și respir ca acasă deși nu pot umbla gol
ca un vânător african. mi se pare simplu, stau
în praf, nădușesc, orgoliul e un om uscat lângă pielea mea
fiecare ghiont îmi lasă urme albe, strâng craniul
în chingi și trag după mine acest peisaj

îmi ocup locul fără proteste, poate nici nu ți-am explicat cum
te vânez. sunt mulțumit de alergare, de anvergura brațelor
de loviturile care învinețesc sternul, îl frăgezesc

mă antrenez dimineața când nicio obsesie
nu s-a trezit, când tu calci hainele, le împăturești
și verifici să nu aibă urme, să nu te găsesc nici dacă
te apără copiii psihotici văzuți prin lumina rece a lucrurilor
pisate, luate cu pumnul să te calmezi, să poți privi
fotografiile îngălbenite în care zâmbesc mulțumit
poate chiar făcusem sex și avem ochii limpezi, sfidători

poate de asta eșecurile mele nu au nimic tulburător
doar o forță care mă face să mă detest