coboară printre oameni femeie
scoate din cutie vioara cea veche
la ferestrele caselor mici și albe cântă iar
despre sori și păduri nesfârșite

plouă fără întoarceri
peste noapte s-au ridicat ziduri noi
la marginea cetăților luxuriantă vegetație
vârste rubiniu scânteind
același trup în care adorm fără prihană călătorii spre Nord

alunecă spre cadranul solar cuvintele imperfectele
pietrele tresar în munți a descântec de ierburi amare
apele cresc fântâni se nasc în deșerturi
vara își poartă cerbii spre inima neagră a pământului
prin pădurile de mesteceni se aprind lumini de veghe

dincolo de capătul lumii trece iar umbra mirelui
caligrafiind pe nisipuri
numele tău

asculta poezia in lectura autoarei