Împrăștie evantaie oful din mine
s-au lăsat peste țară lungi aripi cu mâini
mari și subțiri se-ntind multe fire
scânteiază prin ele fulgere
de te miri.
În valuri căldura se retrage în umbre
Sufocată de dragostea luminii fierbinți
Izvoarele seacă dezgolite-n uimire
O noapte se lasă în adâncuri de munte
Neștiută nici chiar luminatelor minți.
Și crapă cămăși neputând să îndure
Ferecare de nasturi
Noroiul din glugi
Schismată cămașă pe fire.
Prin pomi evantaie o împing mai aproape
Prin zăbrele de garduri – răsfirare de mâini
Își oftează tot cerul fierbintele patimi
ÃŽn evantaiele lumii
Uitând de cuvinți și de datini.