în copilărie auzisem de o insulă
un fel de bucată de paradis plutitoare
pe o apă netulburată încă
atunci când au inundat-o cu de-adinsul
să se adune apele întru vâltoare
s-au înecat odată cu ea dorurile mele
am rămas totuși pe viață
guvernatorul unei insule dispărute
mă plimb pe ulițe de lut
printre ziduri albe stropite cu glicină
și din aer adulmec parfum de liliac și de lămâi
iar tu sub un baldachin de viță
pe spinarea unui tigru alb
îmi scri mereu o scrisoare
într-o limbă pe care am uitat-o de mult
de pe cismele mele înalte îmi scutur cu biciușca
praful unei întregi iluzii
clopotele bisericii se aud uneori
până departe prin gurile dunării
liturghia se ține sub ape
numai eu trec prin porțile împărătești
de partea cealaltă a vitraliilor
de partea cealaltă a vieții