Cerul se împarte în bucăți de pământ
cu ochii ei aÈ™ putea prinde lumea
și spațiul dintre noi ca niște urme
nu foarte întregi dar prelungite
buze de ceață într-o dimineață de
toamnă friguroasă.


Ne strângem bine palmele ne îmbrățișăm cu
toate lucrurile care credem că au viață
în rest suntem noi ne îndrăgostim plângem
și murim.
Ridicăm mai apoi spații mari și aprinse
peste toată lumea care este gata să strige
și să tacă.


Acum nu sunt decât zăpezi care îmi depășesc
genunchii și struguri necopți scuipați de noi
la întâmplare direct pe nisip.
În rest mai sunt și alte anotimpuri noi avem o
singură viață.
Spațiul dintre noi lasă doar urme.