De ce sunt unii oameni răi?
Ce-i face din căței dulăi?
Am fost eu martor… se-nsera
Și lumea-ntreagă tremura…
Niciunul nu simțeam…

Într-un tăcut și gol tramvai
Un om tăcut… bogat la trai,
Trei veseli copilași… țigani…
Și eu, trecând buimac prin ani,
Stam toți și… existam…

Se-mping și țipă fericiti
Copiii trei… neîmblânziți…
Vorbesc ciudat… pe limba lor
Și-un dor zăresc în ochii lor
Ce-mi cere să ghicesc.

Ei nu mai sunt de mult copii,
Pe umeri duc poveri pustii.
Fug tați și mame printre ani…
Ghicesc! Copiii sunt orfani…
Și soarta le-o jelesc.

O șoaptă și nimic mai mult,
Un gând din anii de demult,
Unul din ei i-a pomenit
Și-acuma toți și-au amintit…
Și lacrimile curg…

Tăcutul… micul om… bogat…
Întoarce capul deranjat.
Nu poate să-și supună ura
Și omenia… și natura…
Își pierde-ntr-un amurg…

Acuma știu de ce sunt răi
Dulăii pe-ale vieții căi.
Trăiesc cu sufletul murind
Și-n loc de mila noastră simt…
Picioarele lovind…