Cui să îi las oare cărțile mele,
cele ușoare și cele grele,
cele știute sau chiar necitite,
cearcăne vechi, coperți obosite
de mâini fierbinți sau de renunțare,
poate de lacrimi, pătate cu sare

strânse la piept, sub perini culcate
să fie aproape mereu dintre toate,
încă dormind sau nerăbdătoare
să iese în lume, purtate pe mare,
iubite să aibă, surori și un frate
un ochi limpezit să le prețuiască,
la foșnetul lor să mai cadă o mască

cu locuri secrete sau colțuri modeste,
vesele, triste, cu ton de poveste
cu semne de carte, uscate petale
cu multe suișuri și pante domoale,
din aur sau plumb, din cârpe și piele,
cu toată materia prinsă în ele,
multe întrebări și răspunsuri puține –
ce se vor face cândva fără mine?

le-aș reciti la lumină de stele,
cui să le las, cărțile mele?