M-am trezit fără cuvinte.
Gura îmi arde și soarele...
soarele în lehamite
îmi încălzește șederea.
Nu că m-aș plânge,
dar sătulă de dimineți înfrânte,
de nonsens, de câmpuri pline de gheață,
nu-mi văd rostul aici.

Fapt pentru care,
-cuvintele nu mă ajută-,
m-am hotărât să dau naibii totul
și să mă agăț de un tren,
să mă preumblu prin lume.

Până la urmă, poate,
îmi voi găsi cuvintele
și mă voi întoarce înapoi,
să vă fac capurile baniță
cu nonsensurile mele.

Cine știe, poate voi găsi
câmpuri verzi și soare
și căruțe pline de salată verde.

Eh, bine! Vă voi da de știre
când imaginația mă va lovi din nou
și când binecuvântate cuvintele-mi
vor fi de poezie.