Am văzut odată o floare,
o floare mai frumoasă și mai mândră
decât toate celelalte flori din grădină.
…
Și îmi plăcea tare mult să mă uit la ea.
Toate grijile mele dispăreau atunci când priveam această floare și
simțeam minunatul ei parfum.
Chiar dacă e o mică păpădie. Mică păpădie,
ești cea mai frumoasă floare, să știi !
Îmi plăcea foarte mult, dar… în fiecare clipă
eram măcinat de ideea că această mică floare va dispărea,
și voi rămâne iar singur. Singur… ce urât e !
Și am cules-o ! Asta a fost !

- N-ai spus tu oare că sunt cea mai frumoasă și mai mândră ?
De ce m-ai cules ?
Nu îți era suficient să mă privești, lacomule ?
Până acum n-ai fost singur ? De ce te mai temi ?
Credeai că mă vei avea pentru totdeauna ?
Ei bine, te-ai inșelat ! Timpul meu a trecut.

- Te am pentru totdeauna,
căci petalele tale au lăsat urme în sufletul meu.