pașii mei se gravau peste culorile asfințitului,
mînjeau cu rouă
machiajul oranj al ierbii.
sub pașii mei plesneau măștile
osificate peste lucruri
și lacrimi începeau să curgă
printre fisuri.
un păr vîscos cădea din soare
înțepenind crengile sterpe de nemișcare,
iar eu am început să-l tai cu raza unui pumnal
strălucitor.

zgîrîiam pînă la sînge cu ghearele mele spiralate
pielea decorurilor -
găteli de seară tîrzie,
acea piele
ce zăcea lipită și peste priviri,
încleindu-le în vopsele.

pînă și eu îmi simțeam ochii înrămați în farduri grele
dar încă nu erau gîtuiți
și asta îmi dădea putere.
luptam cu măștile de clovn ce mă asaltau,
plesneam cu ură
peste zîmbetul lor țipător, nefiresc.
deși erau cicatrizate peste lucruri,
le jumuleam,
le jumuleam cu ură de pe ele,
jumuleam tencuiala mov de pe copaci,
făceam lucrurile să urle de durere.
si asta îmi dădea putere
și-mi plăcea.