ochii ți-au rămas deschiși
între două rafale de lumină
nu știi niciodată când te rănești mai frumos
când intră în tine un suflet
ca o grenadă aruncată din tranșee

punct de întoarcere
pentru linia discontinuă a trupului
înfășurat în iertare pe trotuar

desfrânata care începe să iubească
pentru întâia oară

mâinile ei aglutinate în părul
de o durere nelămurită
rămasă o clipă în suspensie

un corp de apă brusc dizlocuit și

ești gata de plecare nu iei cu tine nimic
tot ce părea ferm se mișcă odată cu buzele