doamne mâinile mele sunt mâncate de paianjeni
urc spre tine în alb pe o pânză roasă de unghii
sunt atâtâtea plăceri aici pe pământ
e mai ușor să trăiesc ca o sămânță
decât cu ele să mă legiuesc
doamne unde sunt toți aceia care au gustat din melancolia
vremurilor din cartea
în care femeile culeg grâul
înțesat prin sudoarea codrilor. unde sunt aceia
care au luptat cu foc împotriva brazdelor mănate
unde sunt aceia care au inventat ceasul și birtul
sunt doamne flămând de nori și mă descalț înaintea
steleor cu care te îmbraci noaptea
mă închin cu chipul răstignit spre lumina
care pătrunde în mine ca într-o femeie
sunt cu pântecul plin de cuvinte
o hortă de prunci
m-ar încălzi.
lăsați-mă toți în toamna aceaia în care
nunțile se făceu doar duminica în fața mitropiliei
lăsați-mă și voi iubitele mele
din voi apă să rup o singură dată
și cu ea să mă spăl de păcate.