M-am ascuns în spatele pleoapelor închise
La umbra unei perechi de aripi,
Mi-am abandonat trupul într-un ciob de oglindă
Și sufletul pe o felie de pâine,
Deși nu știu de unde și până unde exist
Totuși încă respir.
Toamna trecută mi s-a uscat umbra
Și am pierdut-o odată cu ultimii pași
Prin brazda unei inimi împietrite.
Am rămas singur în acest cimitir de atomi
Răstignit între aici și acolo,
Absent, încă mai visez
Că sap gropi adânci
În care înmormântez secunde
Și odată cu fiecare groapă
Devin tot mai puțin.