astăzi n-am să te trezesc de dimineață nici n-o să vorbesc
frigul mă apasă pe umeri ca și cum ai apăsa vîrful creionului
pînă se rupe

nici de cafea nici de dragoste nu am chef
nu pot defini starea asta e ca atunci cînd mănînci
simți toate aromele mai puțin una

avem o grămadă de morți împăturiți în șifonier
avem morți de iarnă de primăvară morți cu mînecă scurtă
pe unii îi scoatem de sărbători
pe alții îi dichisim ieșim în oraș să impresionăm vreo brunetă
cu dramele noastre

de unii vorbim cîteva zile apoi uităm
de alții uităm imediat ni-i aducem aminte cînd nu mai avem
prea multe de spus
avem morți cu sandale sau morți grizonați
depinde mereu de binele pe care ni l-au făcut

astăzi nu-ți voi vorbi
pur și simplu am chef să mor
tremurînd pe balcon
sau moțăind încă în pat
viața mă strînge în moalele capului
ca un garou nu prea convingător
poate nu viața poate tăcerea oricum e ceva
care apasă de parcă ar vrea
să mă oprească din creștere