a smuls rădăcinile cu dinții
și-a încustat dragoni pe piele
a plâns de frumusețea lumii
fără înțelesuri
nu știa nimic despre viață
deși crezuse că știe
înțelesese prea puțin
din dansul copacilor
cu tulpini din trupuri de cai
cu tulpini din tigve de vulturi
cu tulpini din flori răvășite
și s-a apropiat de prăpastie
gândurile sinucigașilor îl bântuiau
s-a așezat pe gura abisului
așteptând să-i crească ramuri
așteptând îngeri să vină doi câte doi
așteptând să moară încet
fără regrete și fără amintiri
coloanele templelor se unduiau
cu melancolia nevăzutului
dintr-o tresărire a firii
o lumină puternică din adâncuri
ochii i-a mângâiat
vântul cald l-a înfășurat
într-un giulgiu de raze
păsări au coborât din văzduh
trupul i s-a deschis
curcubeu peste neliniști
și din coasta lui a alunecat
un val de trandafiri
o furtună de pânze albe
o ploaie de stele
o femeie