Ardumaș întortocheata mânzului prinsă la grindă
lacrima ștearsă suind numa până aburind în tindă
numa buzunaru gol a roti primind cu stea
numa ruptă din cămașa sâmbăta duminica

spală tuciul mămăligii fierbântat din luciul fricii
tremurândă mâna toată spală spița roții roată învârtind
ardumaș din vasele ies la drum iar casele
număru din poartă-n poartă
șuie blându gându-n soartă

ardumaș cum se cuvine taina șarului din sfântu
troica vase de pământu prinde-n lume liber gându
rumegă din prea sătul numele la crăpătură
tunde Domnu iarba-n gură
de mă lasă mutu cârdu
paserii din auzită numa aripă ciuntită

ardumaș timpu și maica țintirim prinsu la gaica
după haina ruptă-n cotu umblă rece suie mortu
cum a primeni surdu focului cum slab
dinte din dintele alb


troica vase de pământu
știrb dinn iesle mușcă gându




(scris în Cluj pe muchia nopții de 5 octombrie și închinat lui Emeric Imre și Dan Vană deopotrivă lui Ioan Florian)