Sunt clipe cristalizate ....
În mintea mea.
În care mă simt vested si bărtrân,
O ruină sub nenorocirile...
Ce se scurg...
Se adun.

Mai tarziu , sau mai devreme,
Aud pruncul cum plânge si geme,
Pentru un viitor uitat ...
Și un destin vested si blestemat.

O confuzie mai clară,
Decât sticla sau cristalul,
O viziune mai intensă,
Decat gustul trupesc...
Dulcele... si amarul.

Răpirea onirică , o conspirație spirituală,
Un suspin muribund , pentru o eterică boală,
Iar eu ... îmi amintesc cu suspine și foc,
Ca trăiesc în umbre în frig și în absentă de noroc.

O câmpie rosie de cosmare si de spini,
Te simt mângâindu-mă dar cat te strădui,
Nu ma vindeci...
Nu ma alini.
Imi e mormântul grandios,
Dat vietii păcătoase și rece,
O tresărire ce mă zgudie,
Dar în vis nu mă intrece.