- se dedică fratelui meu -









sunt singur
trupului scăpat de moarte,
da-s condamnat
să port acest stigmat.
orice-n acest eden-malign
se poate,
dar nu pentru căprar,
ci pentru împărat.



copil fiind,
crucea-mi era o jucărie,
mă ascundeam cu ea
în crăpături de gând,
puteam întârzia aici,
o veșnicie,
dar anii,
mă chemau
îngenuncheat
la rând.



îmi crește crucea
ca o cocoașă-n somn,
din prea puținul vieții
se adapă.
se umflă-n diametru
torsul fiecărui pom,
la fel și crucea;
se umflă până crapă.



e primul semn,
e țipătul asurzitor de clopot,
ce taie-n ceru-ntunecat,
o pleoapă albastră,
din care
pegași argintii,
coboară-n ropot
de potcoave,
strivind
sub semnul crucii,
micuța
pasăre măiastră.