Podgorii aurite, întinse peste dealuri
Răstălmăcesc lumina. Într-un imens pahar
Se scurg din trupul toamnei râvnite idealuri,
Ființe translucide, cu-arome de nectar.


Din ceața așteptării, purtând pe frunte lauri
De frunze ruginite, pe înserat apar
Melodicele muze-ale marelui cobzar,
Rostogolind în hohot, butoaiele cu haruri.


Ca dintr-un templu antic, se-nalță rugi din cramă
Purtate către ceruri pe fumuri de pastramă
Iar lăutarii-și umflă într-un ungher bojocii.

La masa lor, artiștii, se-nfruptă din făptura
De visuri, ce le-a dat-o de la-nceput natura,
În timp ce-afară, ceilalți își…numără bobocii.