stătea adunată sub pasaj
cum stă o vrabie pe-o candelă stinsă
își umplea stomacul cu unghii vechi
părul și-l agăța de resturi
mă privea prin haine
mă dezvelea de ascuns
cu buzele prindea nori de fum de țigară
și-i sufla pe ochii de canal
gânduri albe.
atunci porumbeii se ridicau
începeau să-i împingă zborul
acolo unde tramvaiele nu calcă frunze
acolo unde bărbații nu au păcate
dacă iubesc o umbră.
se lăsa pe spate
pănă se făcea o roată
mă lua de mână
mă plimba prin catacombe
ca printr-o galerie de artă vie
unde Dumnezeu
nu își semnează opera
decât suflând-o.
Ioana stă de ceva vreme
printre artiști
doar ca să înțeleagă mersul ei pe pânză
își ridică ochii
mă privește un graffiti șters de ploiae
atunci
își mușcă un deget
și mă umple de sânge