s-a deschis
are zăpadă înăuntru
nu știu cum se numește iau o stamină pe limbă
înghit polenul negru îmi recunosc propria voce
amestecată cu salivă
specie nordică
rezistentă la frig
circuit leneș de clorofilă
pâlnie vie
nimeni nu a văzut-o cum a răsărit din glod
cum a ajuns aici pe întuneric
stă albă și dreaptă în pahar
îmi vine să-i zic rudă cu iarba
apoi să mă culc în patul enorm
să mi-o pun pe piept
cel care mi-a dat-o a înțeles că e toamnă
nu va intra în camera mea
părea atât de speriat dincolo de
foaia de celofan
am mai scris despre flori palide
dar asta nu miroase deloc