Femeie de spumă
te învelești în ceață și dispari,
pentru tine nu tace poetul.
El vede cum întinzi răbdarea zeilor
spre prăpăstii
albastre.

tu scrii despre Nichita și el tace,
îndoaie puțin doar spațiul din jurul
gleznelor tale.
Când plec, te uit și nu mai știu de tine,
când mă întorc ești tot acolo zâmbind.
Mi-ar plăcea să aflu lungimea unghiilor tale,
măsura de la pantof,
culoarea eșarfei pe care o porți în toamnă.

Mă văd iarăși plecând, iar tu vei fi
cea mai mare pedeapsă.