lemnul ăsta putrezește
și mă doare
nefolosirea lui la vreme
o gură rea cu dinți stricați
a unui ceas de lăcrimare
jelea copacii scufundați
dar cine se mai teme

între praguri
o umbră șade-ncremenită
ca mâna unui iconar
sfârșind conturul unei harpe
în care viața neplătită
coboară-ncet din calendar
sub semnul alb de șarpe