Într-un bufet din târgul ,,mahala’’
Provincial si mult prea monoton,
Zace într-un colț de masă o haimana…
Nu-i nimeni altul decât badea Ion.


Stă spânzurat de fumul de țigară,
Se-închină la o sticlă cu rachiu…
Ce plină este jumătatea goală!
Și ce devreme-i timpul cel târziu!


Mănâncă vin și bea rachiu de prune,
În bere-și spală ochi înourați,
Căci crezul său e-o vorbă care spune:
,,Cei care beau cu mine îmi sunt frați!”


Își varsă ,,ofu’’ amarnic în pahar
Trăiește clipa simplu, pe-ndelete,
Nu știe să citească un ziar
Dar a citit sute de etichete.


Cu el începe lumea cea stingheră
Și el se crede cel din urmă om,
E păcătosul, trupul ce-și oferă
Să fie botezat în vin și rom.


Coboară-n iad și-n rai Ion se suie…
E exzilant și dezertor din lut,
Pe-o buturugă stă bătut în cuie
Și sticlei dă sărut după sărut.


E viața lui o muchie de zar,
Trei rânduri scrise la un fapt divers,
Comemorări banale în ziar…
Muri Ion, buric de Univers.