Într-o zi, m-am furișat tiptil
în podul gândurilor mele.
La lumina firavă a unor raze
strecurate printre olane,
priveam în jur la atâtea amintiri,
prăfuite, uitate...
Pe o scară,
o lumânare aproape consumată,
îmi arată,
că a mai fost cineva pe aici
din curiozitate
sau poate
pentru a face curat.
Un album pătat
zace printre scânduri mâncate de cari
cu o pagină pe jumătate ruptă.
O privesc
și... îmi amintesc
cât de mult am vrut să te uit.
Dar a trebuit ca întâi să uit de mine
și... în fine
să neg c-am existat.
Ce păcat...
Acum, mă privesc doar de departe,
un simplu semn de carte
între filele vieții tale
dezgolită de petale.