Nu omorâ iubirea cu o piatră

Sânt un copac, la margine de drum,
Un măr cu mere roșii, pârguite,
Ce-și vede frunzele și crengile lovite,
De pietre aruncate, cu gând bun.

Sânt menit să înfloresc și să adun iubire,
De la albina gingașă ce-n zbor, tăcut,
Mi-arată taina dulcelui sărut.
Să-l pun în rod, e-a mea menire.

Ai doborât cu piatra mărul copt, imbietor
Și-i simți pe buze dulcea alinare.
Îmi mulțumești și mă rănești mai tare,
Căci rodu-i pentru tine și-ți port în suflet dor.

Nu-mi fura c-o piatră dorința de iubire,
Spunând că mă iubești.
Cu piatra sufletu-mi rănești
Și totu-i amăgire.

Aș vrea să te ridici pe vârfuri,
Să-ți văd cu frunza a ochilor privire.
O frunză să îți las în sân iubire,
Cu tainicele-mi gânduri.

Cu ochii-nchiși și buze umezite,
Culege rodul ce te-așteaptă.
Nu omorâ iubirea cu o piatră,
În ramuri înfrunzite.

Dance I.