Ca să-ți semăn în măestrie,
mi-am aprins cu fosfor de-mprumut
toate motoarele minții, toate bujiile,
chiar dacă unele funcționează forțat,
cu fum și multe rateuri.

Ca să-ți semăn în măestrie,
câte n-am făcut
și câte n-am desfăcut!

Am rupt ca și tine o rază de lună
și-acum încerc zadarnc s-o curbez
cum tu făcuși trecând-o prin cleștele inimii.
Mă chinui s-o dau la polizor,
s-o filtrez prin vise înalte, celeste,
ori s-o torc subțire,
fără să aflu cum faci tu, maestre,
de reușeșt totdeauna să brodezi cu ea fără greș
covoare întregi de poeme hipnotizante.

Ca să-ți semăn cât de cât, maestre,
negăsind la-ndemână vreun Pegas pierdut de tine
sau măcar o pasăre liră măiastră,
prind uneori câte-un cuc mai prost sau mai chior
și-l jumul de toate penele pe burtă
de-l trec amețelile, căutându-i zadarnic
locul acela vrăjit din care să-i mulg laptele cucului
despre care se-aude
că poeții ce-l beau cu fiertură de stele
și de iarba fiarelor
deschid dintr-o dată
toate lacătele poeziei!