Mi-ai hipnotizat cortexul si pupilele,
Simteam cum ma usturau buzele si papilele.
Ma dureau obrajii de la atatea lacrimi varsate,
Apoi ma uitam in pamant si vedeam numai dureri uscate.

Rotulele, gleznele, falangele imi erau paralizate,
Vroiam atat de mult sa ma aplec sa-mi adun suferintele uzate!
Imi amorteau umerii, coatele, gatul si sternul,
Imi ramasese doar constiinta treaza de-a dreptul.

Te-ai uitat adanc in ochii mei goi,
Nu stiam ca ceea ce cimteam in pipet se impartea la doi.
Sangele negru si mut a vrut sa-mi pulseze in venele seci,
Am cazut moarta pe spate, lovindu-ma de amintirile reci.

Prea tarziu pentru a-ti mai spune o data "te iubesc",
Am inteles ca ceafa mea nu se indreptase niciodata spre ceresc.
Ca sa nu curg in neant si sa te am sa-mi ingrijesti aorta sufocata,
Trebuia sa ma fi uitat in susul aripii de inger moarta.

Trebuia sa ma inalt la tine spre cer,
O, Tu, Dumnezeule ateu !
Dar ma integrez in pamant nestiind cine esti,
Simtind mereu in ceea ce calaii numesc suflet...ca te iubesc !