pe craiul de tobă
îl îmblînzești
alergîndu-l pe nisipuri ude
unde duhul pămîntului
tremură ca un lujer de întuneric

fața lui
lemn fiert în ape îndulcite
soarbe uimirea
în odăile nevîndute
ale unei inimi de os

diavol lovit în coșul pieptului
de horcăiala mahalalei
scobind cu ghiarele bucăți de carne
cît să nu moară de scîrba
înfiptă ca un monstru pipernicit
în măruntaiele sale

frica părea a fi un fluture
la marginea unui morman de cadavre
încercînd o plutire printre vorbele
în care trosnea mărunt vanitatea
celui năruit de griji
ce-și face loc cu coatele

între noi doar o frînghie
plină de rufe spălate
și întinse la uscat

ciorapi subțiri prinși în clești de lemn
sub aripile strînse ale unui pui de șarpe
scormonind în anii mei orbi
nelăsînd nici o cută neatinsă

luna mare cît un cap de bou
varsă o tihnă nepăsătoare
peste mutra mea chircită
cînd spaima capătă o limită
comprimată în umbra unui glonte

în fiecare por al frunții
cîte un gînd pervers
cu miezul roșu gîfîind

lutul buzelor umflat de bucurie
mă rupe cu dinții