Mă torturează penibil de suav
Lipsa ta asiduă de o clipă din vizorul ochiului meu.
Mai mult, nu pot deschide ușa târâtă pe pieptul meu
Ca o cruce pornită pe urcușul pantelor abrupte.

Fiecare treaptă de înâlțime
Se freacă de genunchiul meu, sângerându-mă.
Picăturile sângelui se rostogolesc râzând a liber
Pe lângă fiecare clipă de sudoare.

Dar eu mai urc împreună cu ușa ce n-o pot deschide.
N-o pot deschide, lent, greu, asemeni unui melc.
Vizorul ușii e atât de mic, încât suspinul meu nu-ncape prin el.
Și mă chinui să te văd mai bine dincolo de el,
Dar nu pot apăsa clanța îmbolnăvită de fobia mea.

Te-aștept să-mi săruți încheietura mâinii,
Să-mi alerge un strop din tine peste fiorii mei,
Să-ți pot deschide ușa...

Te-aștept cu genunchiul meu julit,
Să-i sufli un pic din iubire,
Să poată urca nerăstignit pe fiecare vârf de munte
Cu aripi sau cu zmei,
Cu melci sau cu râme,
Cu ușor de a fi

Împreuna cu tine.