Trist e cel care pierde în veac o mănușă-
Umblă cu mîinile goale prin flăcările comorilor
Și se umple de bășici purulente.
Se vindecă lustruind pânzele de pe corabia piraților.
Petele de untură ale furtunilor nu vor ieși niciodată.
Inima lui este o lumânare roșie, cedează lumină.
Altfel cum l-aș vedea? Învelit într-un munte de sare,
Îl extrag cu topoarele sentimentelor.
Copacul cu barba năclăită încuviințează zdrelit.
Înțeleptul șade legat de umbră, ciuruit de omizi.
Mâinile gospodinei umblă prin păr cu ace de brad,
Uită ce vrea să prindă, aprindă. Mâinile cad- ramuri tăiate.
Veverițe de iod smulg solzii bigudiurilor.
În cearcănul lumii cuprins de văpaie
Fructe cu miezul de aer pocnesc asimptotic.