Era in pragul serii si soarele asfintea
Lumina cald-a zilei palea si se stingea,
A noptii draperie cadea purtata-n vant
Si-o liniste eterna domnea peste pamant...

Priveam de pe-o colina natura-n preschimbare
Si inima in mine vibra de incantare
Sub stele lucitoare, pe bolta cea senina,
Trona Craiasa Noptii si se-oglindea spre luna...

Inima mea asteapta minunea sa apara
Sa umple fericirea acestei nopti de vara
S-aud cum pasii molcomi spre mine se abat
Sa fiu sclavul iubirii si-al lumii imparat

Mi-as fi dorit ca noaptea sa tin-o vesnicie
Sa cred ca lumea asta nu-i o fericire
Dar simpla mea dorinta nimic nu va schimba
Daca fiinta draga nu va mai aparea...

De aceea asteptarea promite si e dulcea
Si-ntreaga mea fiinta nu vrea sa se mai culce
Pana ce iubirea, ce focu-n mine-aprinde
Nu vine langa mine ca sa o pot cuprinde...