Respiratie Amortita




Soldatul nesupravegheat al finalului,
Imi schimba nefericirea si mizeria
Nostalgia si dispretuirea sufletului tau legist
In cratere avariate si scufundate in neant.
Ranile mi-au amortit in caldura ta inlantuita de frica,
Visez, indepartandu-ma de armonia ludica,
Uzura morala ma pierde in istoria vie a existentei..
Soaptele adanci risipite parca in adancuri,
Imi plang auzul..
Un strigat mi-e deajuns sa-l confund cu o predica eretica..
Si decid sa-mi castig libertatea, puritatea si empiricul suflet..
din nou.
Cat de firesc e sa te pierd?
De ce mi-ai inselat privirea cu a ta deghizare?
De ce mi-ai ingemanat suferinta cu iubirea?
Transformad-o intr-o cenzura a umanitatii?
Adu-mi aproape moartea neconditionata de ganduri excesive..
Sa ma compar cu ea,
Si sa-mi cunosc sfarsitul in abisul eternului.
Sufletul meu defect nu intelege jocul vag al amintiriilor nerostite.
Invaluite totusi in miros bogat de parfum matur
Parfumul mortii, al culorilor tacerii.
Finalul imi bantuie timpanele cugetand usor..
Am trait doar ca sa te privesc.
Am trait fara sens.....