din 3 în 3 ore se aud cloptele vreunei catedrale mă foiesc în pat simt pereții încăpători mult prea încăpători pentru sufletul mărunt
mă întind precum o viță de vie spre pereții aceștia înalți și albi încerc să respir încerc să înțeleg fiecare zgomot ce vuiește dincolo de ei
zvâcnirea lor tânără
e toamnă când îți închizi ochii
încerc să opresc o furtună
cu picuri de ceară fierbinte

nu îmi ajung vazele în care să așez toate florile
pentru mâncarea comestibilă ce o gătesc
pentru hainele impecabil necălcate
pentru copilul răsfățat al cărui creștet îl dezmierzi
de parc-ar merita