viața cu resturile ei de moarte îmi risipește haotic răsfirările. amețit mă sprijin de marginea ochilor. să nu cad neprivind înălțimile. de unde am venit cândva. simt asta. după zborul pe care-l am la inimă. și care se vede la consultul anual de cord. o pată albă transparentă în formă de aripă. ce vibrează pe electrocardiogramă.
n-am știut până azi că dețin în mine lumea. comprimată în globule. loc endemic aflat mereu în expansiune. prin venele mele se nasc oameni. rotunzi. guralivi. plini de viață. mă însoțesc cu ei ca să nu uit cum e să fii instabil. ca focul ațâțat de vânt. prin văgăunile firii.
mă regăsesc în contraste. copil îndrumând adultul. trup cald într-o piele rece. ca de șarpe. camuflaj perfect pentru o desfoliere. respir prin masca de clovn pe care mi-a dat-o un soldat cu tunica sfâșiată în două. de un glonț ruginit.
râd impertinent. oglinda mă urâțește degeaba. nu-mi poate reflecta întunecările și limitele. nici măcar frânturile de gânduri. ce inutilitate... n-am nevoie de ea pentru a-mi vedea ridurile. de pe frunte. din suflet. scot maximum de imagini despre cum arăt din reacția celorlalți. epifania mă ajută să desfac brațele. a întâmpinare.

o pată albă transparentă în formă de aripă ia locul inimii și-mi întregește răsfirările.