E miercuri
Totul a rămas nemișcat
Veioza cea de care îți legau
Mereu năzuințele
Își așterne sub ea
Praful în clepsidră
Timp necruțător

01:35 secunda nu mai vine
nepoftită
acum e miercuri
miercuri este în fiecare zi
în anticamera draperiilor

ar trebui să-mi dăruiesc
în fiecare zi de miercuri
bucăți din tine
dar îmi este cu neputiință
să mai găsesc ceva
s-a pierdut epitetul acela
noi
căzut între noi
iazul mort ce mirosea a
străini

frânturi de ego
se răsfrâng asupra mea
ca o rugăciune rostită
cu dinții strânși
o cruce mult prea grea

îmi doresc să mă cațăr
tot mai sus
acel tot
ce-am mai sperat
din tine

gânduri cer lumina înserării
aceleași
monoton, molcom
și viceversa
întotdeauna în această doză letală
de miercuri

nu mai am seringi
cu care să-mi injectez
propriile degete împreunate
în ceas de rugă
ce nu se arată
fierbinte
dezlipesc una câte una
cojile de semințe
scuipate cu ignoranță
pe pervaz
franturi din amândoi

se întrezăresc ultimele fire
de neant

mâine
voi îndrăzni să te
chem
și să te implor să nu
apari

stai doar pitită în
dosul frunzelor de arțar
așternute cumva complice pe
fereastră

nu veni
doar
rămâi neclintită
ascultă cum

voi sfâșia aerul
adulmecându-ți urmele
prefăcându-mă
că nu te știu
alături...