Când dorul îmi bate
cu aripi rănite
la poarta uitată a gândurilor
deschide o zare
ce crește din mine
și plânge cu ochii dorințelor
ce cândva au fost condamnate
să-mi țină existența in viață.

Și văd atunci cum vadul râului
deschide o cărare
spre locul sfânt al pierzaniei.