am să ies și din această dimineață
clătinându-mă cu orgoliu feroce
înjurându-mă în gând
pentru melancolia apoasă
pentru nostalgia bine întreținută

(daimonului cu oase de fier îi voi trage cu ochiul
cuminte așezată în vitrina magazinului de oameni cu luminile stinse)

am să ies și din sarcofagul toamnei
consumată pe îndelete sau sfâșiată cu foame

îmi legăn pe scări
în sus și în jos
la dreapta și la stânga
trupul deja obosit

și vremea asta cu șenilele ei traversându-mă
doar traversându-mă
fără zgomot

desfac oameni ca în copilărie păpușile
nu mai pot să-i repar
îi arunc în debara și împart vorbe confeti
de parcă ar fi vreo sărbătoare cu zăpadă
și nunți trase de cai negri prin orașe subpământene

dau din mîini până îmi iese pe nas toată istoria cea roșie de la capătul pământului
mă ridic împotriva mea și spun

?

eu într-o zi voi învăța să îmi dau foc în piața publică
desigur cu știuta delicatețe cancerigenă a boemilor
cu grația dezastruoasă a rataților
cu zâmbetul grețos al poeților

trăiesc în interiorul unor fapte diverse într-o menajerie de lux a sentimentelor
aici nimic rău nu se poate întâmpla
totul a fost deja consumat






asculta poezia in lectura autoarei