[de ce folosești cuvintele
când n-ai umbră pe pământ?]

Plâng din nou, râse ea
și lacrimile, goale,
i se spărgeau pe gât.
în sus
[râse și el. Fără sens.
acolo - în lumea ei.
de cuvinte
până când
n-a mai avut gură.]

[și de acolo,
cu gustul său pe buze,]
sărat, își strânse aripile la spate.
mai trecu o vreme -
unul lângă altul,
ca niște stâlpi infami.

Vopsea veche,
zâmbetele lor -
crăpate.

Trecea roșu pe lângă ea tăcerea
Sensul se grăbea
parcă era o mână caldă, lipită
de ureche.

Sensul era și el mut,
["în zăpadă.[...]
Se topea [...] sub trup.
[...]
și m-aș fi prins de cer, dar
Mi-era teamă că-l rup" (N.S.)]

Barul era gol. Zâmbea știrb o dansatoare.
Și luna zăcea goală.
[Plapuma
albastră
goală
plină
sinapsă care ridică părul de pe trup]

Și mai erau trei luni (sau mai multe)
Și două ceruri.
Sus.
Pe tavan
Absurd,
toate se învârteau în jurul Soarelui.

Jos, se împleteau gesturi rupte
Ca și cum luna
ar fi alunecat
Printre dinți,
Sângele țâșni.
Buzele - sparte.

[Jocul,
e altul, zise el
împletit]

sec.



Copyright Ioana-Raluca Răducanu

mulțumiri, So, pentru cuvintele dintre parantezele drepte, mulțumiri N.S.