Când luminile se sting, toate
Stelele apun, când poate...
Toate frunzele-au căzut
Când nu mai rămâne nimic de văzut.
Atunci când zgomotul dispare,
Și nici luna nu apare.
Când oamenii au adormit
Și greierii au amuțit.
Pe lângă mine toate trec,
Iar eu în gânduri mă înec...

Atunci când vântul nu mai bate
Și soarele-i ascuns în noapte.
Când nimic nu mai suspină...
Inima de țepi mi-e plină.
Pământul din mers se oprește,
Și nimeni nu mai vorbește.
Când toate florile-au murit
Și fiarele s-au îmblânzit.
Atunci când liniștea e mută,
Și-atunci când toată lumea-i surdă.

Când nu e apă, dar nici sete
Când nu sunt amintiri...
Doar pete!

Atunci când ochii mi-au secat,
Și umbra-mi grăbită a plecat.
Atunci când și pietrele tac,
Și marea devine un lac.
Când muntele nu te privește
Și codrul nu te amețește.
Atunci când timpul se oprește
Atunci când iarba nu mai crește.

Când m-am oprit și din clipit...
Sunt singură... M-am trezit!

Singură am rămas când toate
Neclintite în jurul meu
s-au așezat,
Și cu ghearele-mi din suflet
Pe cer numele tău
L-am zgâriat!