Stăm uneori și ne întrebăm ce este omul și care îi este menirea. Răspunsul poate veni din cel mai nesemnificative lucruri. Nu știu câți dintre noi au privit frunza ca pe o ființă asemănătoare nouă. Se naște, crește, moare și este ingropată. Suna funebru dar totodată familiar. Așa suntem și noi, efemeri, trecători intr-un univers ce nu așteaptă pe nimeni. Singurul lucru pe care îl putem învăța de la o frunza este acela de a ne resemna și e a ne accepta destinul. Am fost învățați să ne luptăm cu o voința superioară nouă și să ne facem singuri destinul.Dar ce nu am observat este faptul ca o frunza este frumoasa oricum: Cand se naste si este doar un mugur, cand este matura si coloreza vara, si chia rsi atunci cand imbatraneste si isi pierde culoarea da un farmec aramiu unui anotimp al depresiei si al melancoliei. Frumusetea vine din interiorul ei care nu este macinat de scopuri meschine. Ea a acceptat ca este ceea ce este si ca nu are nevoie de a se schimba pentru a fi fericita…